Cum să desărezi brânza veche de oaie

Acest articol vă arată modalitatea prin care puteți desăra brânza veche de oaie, un proces similar cu cel al brânzei de capră. În funcție de gust, timpul de desărare poate varia, iar pentru o desărare mai eficientă, este recomandat să tăiați brânza în bucăți mai mici și să o puneți în apă curată rece, schimbând apa la câteva ore. Deși brânza veche poate deveni pietroasă și impermeabilă, nu trebuie să vă faceți griji că se va înmuia prea mult, ci se va compacta din nou după ce este scoasă din apă și pusă la frigider.




Mulți dintre voi ne-au întrebat cum se desărează brânza veche, așa că am stat de vorbă cu "ciobanul șef" de la stână și acesta ne-a explicat modalitățile de desărare a brânzei vechi care, cu cât este mai veche, absoarbe mai multă sare din saramura în care este păstrată.

Astfel, ne explică ciobanul, în primul rând pentru o desărare mai eficientă, mai în profunzime, trebuie tăiată în bucăți mai mici și pusă în apă curată rece (nu caldă), apă care se schimbă la câteva ore. Timpul de desărare este cel ales de gustul propriu. Ce este important de știut, este faptul că brânza veche devine foarte pietroasă și impermeabilă, de aceea, dacă punem un cub de brânză de un kg la desărat, acesta nu se va desăra niciodată, căci apa nu va putea pătrunde până în mijlocul cubului de brânză, de aceea se recomandă tăierea în cuburi/felii de dimensiuni mai mici.

Ne mai spune prietenul nostru ciobanul că nu trebuie să ne speriem că brânza se moaie ușor, căci după ce va fi scoasă din apă și pusă pe farfurie în frigider se va compacta la loc.

Pe de altă parte, pe vreme friguroasă, e mai delicioasă brânza foarte sărată, în combinație cu ceva ceapă spartă și slăninuță afumată de porc. Hmmm, deja ne este dor și poftă de bunătățile Crăciunului, când vom pregăti sumedenie de bunătăți care mai de care mai delicioase.

Dacă vreți să știți:
Cum se face brânza de capră
Cum se desărează brânza de capră

Previous Post Next Post